Arhivă pentru septembrie, 2023

Rugăciunea soților unul pentru altul

Posted in 📕✝️Carte de rugăciuni 🙏🏼, Rugaciuni necesare on septembrie 30, 2023 by catalinmantea

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce ne-ai învățat ca totdeauna să ne rugăm unul pentru altul, căci așa vom împlini legea Ta și ne vom arăta vrednici de mila Ta, caută cu îndurare și păzește de vrăjmașii văzuți și nevăzuți pe soțul meu (soția mea), pe care mi l-ai dăruit (mi-ai dăruit-o) a petrece împreună până la moarte. Dăruiește-i sănătate și deplină înțelepciune, ca să-și poată îndeplini datoriile după voia și poruncile Tale. Ferește-l (o) de ispitele pe care n-ar fi în stare să le poarte. Întărește-l (o) în dreapta credință și în dragoste desăvârșită, ca să lucrăm împreună faptele bune și să ne tocmim viața după sfintele Tale așezări și porunci. Că a Ta este stăpânirea și puterea în 

Rugăciunea credincioșilor ce se căsătoresc

Posted in 📕✝️Carte de rugăciuni 🙏🏼, Rugaciuni necesare on septembrie 30, 2023 by catalinmantea

Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, sfințitorul nunții celei de taină și preacurate, păzitorul nestricăciunii și chivernisitorul cel bun al celor lumești, Cel ce dintru început ai zidit pe om și l-ai pus, ca pe un împărat, peste făpturile Tale și ai zis: Nu este bine să fie omul singur pe pământ, ci să-i facem ajutor; pentru aceasta ai rânduit să lase omul pe tatăl său și pe mama sa și să se unească cu soția sa (soțul său) și să fie amândoi un trup, iar pe cei ce Dumnezeu i-a împreunat, omul să nu-i despartă. Însuți Stăpâne, trimite darul Tău cel ceresc peste mine nevrednicul robul Tău (roaba Ta) și binecuvintează căsătoria pe care astăzi o întemeiem înaintea feței Tale. Curățește toate păcatele mele, iartă-mi toate fărădelegile, dezleagă-mi toate greșalele cele de voie și cele fără de voie; unește gândurile, cugetele și inimile noastre în dragoste nefățarnică și în credință nestrămutată, îndreptează-ne pașii pe căile Tale, pentru ca pururea să împlinim voia Ta cea sfântă. Umple casa noastră de toate bunătățile, dăruiește-ne copii buni și ne învrednicește ca împreună să petrecem viețuire fără prihană, să sporim în tot lucrul bun și bineplăcut Ție, să plinim cu inimă curată poruncile Tale și să lăudăm și să preaslăvim preacinstitul și de mare cuviință numele Tău: al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu

Posted in 📕✝️Carte de rugăciuni 🙏🏼, Rugaciuni necesare on septembrie 30, 2023 by catalinmantea

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toată milostivirea și îndurarea, Care ai nemăsurată milă, nespusă și neajunsă iubire de oameni, căzând acum către a Ta slavă, cu frică și cutremur, aduc Ție mulțumire pentru binefacerile de care m-ai învrednicit pe mine nevrednicul robul Tău. Te slăvesc, Te laud și Te cânt ca pe un Domn, Stăpân și făcător de bine. Și iarăși căzând înaintea Ta, Îți mulțumesc și cu smerenie mă rog nemăsuratei și negrăitei Tale milostiviri, ca și de acum înainte să-mi dăruiești faceri de bine, ca să sporesc în dragostea de Tine și de aproapele meu. Izbăvește-mă de tot răul și necazul. Dăruiește-mi liniște. Și mă învrednicește ca în toate zilele vieții mele totdeauna mulțumire să-Ți aduc și să grăiesc și să cânt cele preabune Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune la ziua numelui

Posted in 📕✝️Carte de rugăciuni 🙏🏼, Rugaciuni necesare on septembrie 30, 2023 by catalinmantea

Dumnezeule Preasfinte, cum voi putea să-Ți mulțumesc cu vrednicie pentru viața ce mi-ai dat? Tu m-ai scos din întunericul neființei și viața mea este un dar al bunătății Tale, care m-a păzit până acum, mă sprijinește în necazuri și-mi întâmpină trebuințele. Tu ești Cel ce priveghezi asupra mea, îndreptezi pașii mei în calea binelui și mă aperi de ispite. Când mă rătăcesc, Tu mă întorci în calea poruncilor Tale; când mă poticnesc, Tu mă sprijinești; când cad, Tu mă ridici; și când păcătuiesc, Tu mă întorci și-mi deschizi părinteștile Tale brațe. O, cât de multe sunt datoriile mele către Tine, pentru că mi-ai dat viață și mi-ai dat în toate zilele semne despre părinteasca Ta bunătate și îngrijire. Plin, așadar, de vie recunoștință, Ție îți închin toate zilele vieții mele, și mai ales această zi de sărbătoare pentru mine, și mă rog cu umilință ca bunătatea Ta să nu mă părăsească în tot timpul vieții mele, și înțelepciunea Ta să mă povățuiască totdeauna în calea binelui și fericirii, pentru rugăciunile și mijlocirile Sfântului (al cărui nume îl porți) și ale Preacuratei Maicii Tale. Amin.

Rugăciune pentru împăcare

Posted in 📕✝️Carte de rugăciuni 🙏🏼, Rugaciuni necesare on septembrie 30, 2023 by catalinmantea

Doamne, miluiește pe cei ce mă urăsc, se sfădesc cu mine și mă ocărăsc; asemenea și pe cei ce mă grăiesc de rău, ca nu cumva vreunul din ei să pătimească ceva rău pentru mine, necuratul, nici în veacul de acum, nici în cel ce va să fie. Ci-i sfințește pe dânșii cu mila Ta, și-i acoperă cu bunătatea Ta, Preabunule Stăpâne. Amin.

Rugăciune pentru vrăjmași

Posted in 📕✝️Carte de rugăciuni 🙏🏼, Rugaciuni necesare on septembrie 30, 2023 by catalinmantea

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul Născut din Tatăl, mai înainte de veci, Care de bună voie ai primit moartea pe Cruce pentru mântuirea neamului omenesc și ca un mielușel fără de glas împotriva celui ce-l înjunghie, așa nu Ți-ai deschis gura; căci pe Cruce fiind răstignit între cei doi tâlhari și batjocoririle de la cei potrivnici primind, spre cer Ți-ai ridicat ochii și cu bunătate Te-ai rugat: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac”. Tu, Doamne, ne-ai învățat să nu stăm împotriva celui rău și ai zis: „De te va lovi cineva peste obrazul cel drept, întoarce-i și pe cel stâng”. Asemenea Tu ne-ai poruncit zicând: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Părintelui vostru Cel din ceruri, căci El răsare soarele Său peste cei buni și peste cei răi, și plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți”.

Tu Însuți întru tot bunule Împărate, caută la mine nevrednicul robul Tău, și dă-mi tărie, ca să nu mă mânii împotriva vrăjmașului meu și să nu-i întorc lui loviturile cu răzbunare, căci „numai al Meu este a răzbuna”, grăiește Domnul; iar nouă, făpturilor celor după chipul și asemănarea Ta, ne-ai poruncit Tu Însuți „ca să nu apună soarele peste mânia voastră”, și daruri la sfintele Tale altare să nu ducem până nu ne vom fi împăcat mai întâi cu cei ce sunt în neînțelegeri cu noi! Tu deci, Care în luminoasa și sfânta rugăciune „Tatăl nostru”, ne înveți să ne rugăm zicând: „Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”, ajută-mi mie, Doamne, ca, potrivit cuvintelor Tale, să răsplătesc cu bine celor ce mă urăsc, celor ce mă vatămă și celor ce mă prigonesc. Dă-le, Doamne, pacea Ta, luminează-le mintea, ca să Te cunoască pe Tine și poruncile Tale, curățește-le inima și o îmlădie, ca să-și vadă greșalele și să se căiască de ne-dreptățile lor! Nu-i lăsa pe ei, Doamne, în rătăcire și în păcat! Trimite-le lor binecuvântarea Ta, ca să se întoarcă și să se mântuiască și să fie vii întru Împărăția Ta! Iar mie, Stăpâne, dăruiește-mi duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, pentru ca în pace și cu bucurie pururea să grăiesc către Tine unele ca acestea: „Iartă-ne nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. Amin.

Rugăciune pentru binefăcătorul tău

Posted in 📕✝️Carte de rugăciuni 🙏🏼, Rugaciuni necesare on septembrie 30, 2023 by catalinmantea

Dumnezeule al dragostei, Ție sunt dator a-Ți mulțumi pentru dulcele simțământ al dragostei și ocrotirii, de care mă bucur. O, Cel ce ești izvorul tuturor bunătăților, revarsă binecuvântarea și binefacerile Tale peste acela pe care inima mea îl cinstește și îl iubește, peste robul Tău (N). Apără-l de toate primejdiile ce bântuie viața muritorilor pe pământ. Fă să răsară asupra lui întotdeauna un soare strălucitor, ca să risipească norii grijilor și ai suferințelor din viața lui. Umple inima lui de bucuria mântuirii Tale, povățuiește-i pașii pe căi drepte, în scopul mântuirii și al fericirii. Nu lăsa ca apăsătoarele suferințe să-i înnoureze fruntea și să-i amărască inima. Nenorocirile lui să nu facă a i se coborî lacrimi în ochi, inima lui să nu fie jertfă întristărilor. Fă ca fiecare din zilele lui să fie o frumoasă zi de primăvară, viața lui să se asemene unui râu limpede și lin, ce curge prin grădini înverzite și pline de flori. Iar dacă va fi amenințat de nenorocire, fii apărătorul și ocrotitorul lui, precum el este apărătorul meu. Ori în ce parte va merge sau se va afla, umbrește-l cu bunătatea și apărarea Ta. Dă-i, Dumnezeul meu, toate plăcerile și toate bucuriile iertate muritorilor care păzesc poruncile Tale și fac bine aproapelui lor. Îngerul Tău cel bun să-l însoțească și să-l păzească în toate zilele lui și, după o viață lungă, plină de binefaceri și fapte bune, să se învrednicească a dobândi bunătățile Tale cele fără de sfârșit, gătite tuturor celor ce lucrează virtutea. Amin.

Rugăciune pentru izbăvirea de vrăjmași

Posted in 📕✝️Carte de rugăciuni 🙏🏼, Rugaciuni necesare on septembrie 30, 2023 by catalinmantea

Doamne, învață-mă să-Ți cunosc slava și bunătatea. Dă-mi inimă curată și lesne iertătoare și căință pentru supărările ce-am făcut altora. Fă să am dragoste creștinească și să pot răbda cu pace toate necazurile ce-mi vin din partea lor, făcând porunca Ta. Mă făgăduiesc să nu mai fac rău celor ce-mi fac rău; pe cei ce mă blestemă, îi voi binecuvânta. De va flămânzi vrăjmașul, îi voi da pâine; iar de va înseta, îl voi adăpa. De va cădea, îl voi ridica și de se va rătăci, îl voi povățui. Doamne, eu nu sunt decât om neputincios. De aceea, ajută-mă cu darul Tău să fiu statornic în poruncile Tale. Trimite binecuvântările Tale peste vrăjmașii mei și întoarce inima lor cu dragoste asupra mea. Alungă suferințele și neodihna ce-mi vin de la ei și ne împacă pe noi. Dă-ne pacea Ta, Doamne, ca să putem viețui pe pământ cu pace, cu bucurie, și să-Ți zicem în unire, cu față senină și cu inimă curată: „Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. Că Ție se cuvine slava, cinstea și închinăciunea în veci. Amin.

Păcatul lui Iuda

Posted in articole preluate on septembrie 30, 2023 by catalinmantea

Papa Ioan Paul I, care a avut curajul credinţei de a declara că păcatul cel mai mare al lui Iuda n-a fost atunci când l-a vândut pe Hristos pe 30 de arginţi, ci când a crezut că e de neiertat. „Nici un păcat nu e prea mare, orice nenorocire, cât ar fi de mare, poate fi subsumată mereu milei infinite”.

Measles, Mumps, Rubella And Varicella Vaccine For Children Shows Nanobot Swarms, Quantum Dots And Self Assembly Hydrogel

Posted in Health, Informații despre vaccinuri, virusuri, plandemie, Vaccinuri, covid on septembrie 30, 2023 by catalinmantea

https://anamihalceamdphd.substack.com/p/measles-mumps-rubella-and-varicella?utm_source=substack&utm_medium=email

The childhood MMR vaccine is loaded with nanobots. They are so small that on my highest magnification you can barely see them, but they are clearly there. I tried to go up to 4000x with my Oil objective but could not visualize them. I took many videos and if you look at the entirety of the documentation it is clearly stunning. The MMRV vax is supposed to be stored at -56F. Thawed it looks exactly like the C19 bioweapon. Filaments do assemble and large areas of hydrogel clots. Without a cover slip the self assembly is much more visible. This is given to 9 month old babies, then again at 15months, and then at 6 years of age. This is the 5th childhood vaccine I looked at. It all looks the same to me, it is loaded with self assembly nanotechnology. Almost makes me wonder if they just use the same ingredients just put a different label on it. Any doctor or individual who has ever been called an antivaxxer needs to get these articles ( which I will put all of them together on one post, I have a couple more “ vaccines” to go) and sue anyone who have accused them. The Big Pharma Criminals, the medical societies, medical boards, physicians and healthcare providers who get kickbacks called “Pay for Performance” – the more they shoot children up with this. The schools and other agencies that are mandating this are all complicit in poisoning our future generation. This is literally a criminal enterprise. Undisclosed clot forming chemicals and nanotechnology are in these shots. Any doctor with a conscience needs to get a darkfield microscope and replicate this work. If you have a soul left, you cannot poison one more child with this. Ever again. Parents who love their children, you cannot buy into this vaccine propaganda again. NOBODY can justify injecting this material into babies

You can see that the liquid is dense and many layers of activity are seen including larger hydrogel pieces. I wanted to show the miniscule swarming in the background that is clearly involved in self assembly. A human red blood cells has about a diameter of 6.8 micrometers. I would say these small nanobots are at least 1000 times smaller than that.

Larger pieces of hydrogel can be seen moving in the extremely busy background

The entire drop was moving towards the center, clearly coordinated intelligently to build a large hydrogel like clot. In this video you can see 100x magnification with clear movement. It looks just like Insulin that I filmed.

Here you can see after about 45 minutes how much of this has already assembled and how much coordinated movement there is

Here is what this looks like after about 70 minutes