16-22

16. Odată preotul Schitului a mers la arhiepiscpopul Alexandriei pentru o trebuință bisericească. Dacă s-a întors și a venit la Schit, îl întrebau fraţii, zicând: cum ai umblat, avvo? Ce ai văzut în oraş? Răspuns-a lor: eu, fraţilor, altă față de om n-am văzut în cetate, decât pe arhiepiscopul. lar ei auzind aceasta, se minunau şi după acest cuvânt al lui au început toți frații foarte tare a păzi acel obicei, adică a-şi păzi ochii lor de vederile nefolositoare.

17. Un frate oarecare avea o soră după trup, care era călugăriță într-o mânăstire de maici şi auzind el că s-a îmbolnăvit sora lui și urma să moară, a mers să o cerceteze de boala ei, fiindcă n-o văzuse de multă vreme. Ea însă fiind foarte înțeleaptă şi cuvioasă, se păzea să nu vadă niciodată bărbat cu ochii, nu numai străini, dar nici pe fratele ei, nu voia să-l vadă. Deci surorile i-au spus că a venit fratele ei şi aşteaptă la poartă, vrând să intre în mânăstire, s-o vadă și s-o cerceteze în boala ei. Ea auzind că a venit fratele ei cu atâta dorință să o vadă a lăcrimat şi a suspinat din inimă şi chemând pe o soră care era mai bătrână şi foarte înțeleaptă şi cu frica lui Dumnezeu, a rugat-o să meargă afară la poarta mânăstirii, unde stă şi aşteaptă fratele ei şi să-i spună aşa: aceste cuvinte ţi-a spus ţie sora ta: prea dulcele şi prea doritorul meu frate, pentru osteneala ce ai făcut de ai venit aici, dorind să mă vezi şi să mă cercetezi pe mine, sora ta, Domnul Dumnezeul nostru să-ţi plătească cu darul şi mila bunătăți Sale. lar, ca să mă vezi cu ochi tăi aici, în acest veac, de nici un folos sau mângâiere adevărată nu ne este nouă. Ci mergi, frate, și te întoarce cu pace la chilia ta şi fii îngăduitor şi ne vom vedea în veacul viitor, unde este bucuria şi mângâierea cea adevărată. Acestea auzind el, s-a întors şi a venit cu mult folos cu mare mângâiere şi nădejde la chilia lui.

18. Spunea un frate că umblând prin nişte munți mari, a găsit un bătrân în vârful unui munte înalt, având chilie bună, zidită şi făcută din piatră şi acoperită cu lespezi late şi o ogradă împrejunul chiliei, unde se afla un izvor de apă curată. Şi-mi spunea mie acel bătrân, zis-a fratele, că i s-au împlinit lui cincizeci de ani de când nu s-a pogorât din vârful acelui munte înalt, iar hrana lui erau rădăcinile și buruienile care creșteau pe vârful muntelui și băutura și apă de izvor.

19. Au fost doi fraţi care vieţuiau aproape, iar unul din ei băga în ascuns pâine între pâinile cele cinci ale celuialt, sau altceva băga în taină în lucrurile celuilalt frate de aproape. Acela însă nepricepând, se mira că se înmulțesc ale lui. Într-o zi venind în pripă, l-a prins făcând acestea și a început a se certa cu el zicându-i: cu cele trupeşti ale tale ai furat cele duhovnicești ale mele și cerea de la el făgăduință să nu mai facă mai mult aceasta și așa I-a iertat.

20, Au povestit unii despre un bătrân că a poftit odinioară să mănânce o smochină şi luând-o a spânzurat-o înaintea ochilor săi și se muncea căindu-se, că a venit în pofire, nebiruindu-se de poftă.

21. Se povestea și un lucru ca acesta: era un bătrân mare şi văzător cu mintea și s-a întâmplat ca ei odată să şadă cu mai mulți frați la masă şi când mâncau ei, lua aminte bătrânul cu duhul și vedea că unii mănâncă miere, alții pâine, iar alţii baligă. Şi se minuna și se ruga lui Dumnezeu, zicând: Doamne, descopere-mi taina aceasta, că aceleași bucate fiind puse pe masă înaintea tuturor, Când mănâncă se văd așa schimbate. Şi i-a venit lui glas de sus, zicând: cei ce mânâncă miere, sunt cei ce cu frică, cu cutremur și cu bucurie duhovnicească șed la masă şi neîncetat se roagă și rugăciunea lor ca tămâia se suie la Dumnezeu. Cei ce mănâncă pâine, sunt cei ce mulțumesc pentru împărtășirea celor dăruite de la Dumnezeu, iar cei ce mănâncă baligă sunt cei ce cârtesc și zic: aceasta este bună, aceasta este putredă. Deci nu trebuie să zicem acestea sau aşa să socotim, ci mai vârtos să proslăvim pe Dumnezeu şi laude să-i înălțăm Lui, ca să se plinească cuvântul cel zis de Apostol: ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceți, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți.

22. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: iată, mă duc undeva cu fraţii şi ne pune nouă înainte să mâncăm şi poate frații, ori pentru înfrânare, ori după masă fiind, nu voiesc să mănânce, iar mie îmi este foame. Ce voi face? Şi i-a răspuns bătrânul: dacă îți este foame, ia aminte la cei ce şed câţi sunt! Socoteşte şi cele puse înainte și partea ce socoteşti că ţi se cuvine ţie, aceasta mănânc-o şi nu-ți este ție greşeală; trebuinţa ta ţi-ai împlinit. Iar de te vei birui şi vei mânca mai mult, aceasta îţi este ție prihană.

12-15

12. Zis-a un batrân: de vrei să vorbeşti de greşeala şi păcatul vreunui frate, socoteşte că de vei crede că îl vei îndrepta pe el, sau îl vei folosi pe altul, atunci să grăieşti, iar în alt chip de vei vorbi, adică cu răutate numai ca să-l mustri şi să-i descoperi, să-i arăţi greşeala şi păcatul lui înaintea altora, să ştii că nu o să scapi de dumnezeiasca certare, ci şi tu singur în aceeaşi greşeală şi păcat, sau într-altul mai rău vei cădea, părăsindu-te ajutorul lui Dumnezeu și de alții fiind mustrat, te vei ruşina.

13. Zis-a un bătrân oarecare: fiilor şi fraţilor, să înțelegeți şi să știți toți, că nici una din faptele cele bune nu este aşa de iubită şi plăcută lui Dumnezeu, şi de nici una nu se bucură Dumnezeu aşa de mult, ca atunci când se întâmplă omului să cadă în vreo scârbă oarecare, ori în ce chip ar fi, iar el cu mulțumire rabdă bucuros, până la sfârşit. La fel şi de la cel ce este bolnav cu trupul său, nu cere Dumnezeu, nici cearcă de la dânsul post, înfrânare la mâncare şi băutură, sau altă osteneală de nevoinţă a trupului, decât răbdare, mulțumită şi rugăciune duhovnicească şi să-i fie mintea şi gândul pururea la Dumnezeu. lar postul şi osteneala trupească le face omul pentru înfrânarea zburdărilor necuratelor pofte şi a patimilor trupului, căci boala trupului este mai presus şi mai tare decât postul şi decât orice altă nevoinţă şi osteneală a trupului. Pentru aceasta de la bolnav nu se cere, nici se cearcă post, înfrânare şi alte osteneli, ci datoria lui este să mulțumească pururea, cu osârdie şi cu toată inima lui Dumnezeu, rugându-se să-i dea răbdare.

14. Zis-a un bătrân oarecare: se bucură călugărul tânăr, când se apropie ziua vreunui praznic, ştiind că atunci o să se pună la masă mai bune bucate, iar celui ce este adevărat călugăr, mâncarea cea mai bună şi băutura lui sunt umilinţa şi lacrimile.

15. Zis-a un bătrân oarecare, ucenicului său, învățându-l: fiule, păzindu-te, poartă grijă ca niciodată să nu iasă cuvânt rău şi necuvios din gura ta.

7-11

7. Zis-au un bâtrân fraților, îmbuibarea pântecetui este maica curviei şi înfrânarea este bogăția sufletului, deci aceaste să ne silim să o câștigâm cu smerită înțelepciune, păzindu-ne de mândrie, plăcere și de lauda oamenilor care este maica tuturoș răutăților.
8. Zis-a iarăși: fiilor, bine este a-l sătura pe cel sărac și flămând așa să postești.
9. Zis-a  iarăși: fraților, trebuie ca noi mai mult cu cuvintele cele dumnezeiești să ne hrănim și cu învățăturile sfinților părinți să prăznuim, nu numai pântecele să-l hrănim și să-l săturăm și de suflet să nu purtăm grijă, ci duhovniceşte să prăznuim veselindu-ne.
10. Spuneau părinții despre un bătrân înduhovnicit care trăia în lavra părintelui Petru, că a șezut într-o peşteră cincizeci de ani, și în acei ani nici pâine n-a mâncat, nici vin n-a băut, ci numai pâine de tărâțe, de trei ori pe săptămână.
11. Un sihastru oarecare trăia în adâncul pustiului de treizeci de ani. Mâncarea lui era o buruiană oarecare, ce creştea în acea pustie. Mai târziu a început a gândi și a grăi în sine, zicând în zadar mă necăjesc de atâția ani aici, în această pustie și nu mănânc decât această buruiană și nici o descoperire sau vedenie în vis sau aievea nu văd, sau nici o minune n-am făcut, precum au făcut alți părinţi înainte de mine. Ci mai bine să las această pustie fără de nici un folos și să ies în lume, că şi acolo cel ce vrea să se mântuiască, se mântuieşte. Aceasta gândind el şi vroind să plece din pustie în lume, i s-a arătat îngerul Domnului şi stându-i înainte, i-a zis: ce vrei să faci, bătrânule? Pentru ce primeşti în inima te acele gânduri și sfaturi vrăjmaşe? Adică, pentru că nu faci minuni, să ieși în lume? Dar ce minune mai mare decât aceasta dorești, că de atâția ani trăieşti, aici în această pustie şi Dumnezeu te hrănește, te întăreşte, te păzeşte şi nimic nu-ţi lipseşte ca și unuia din lavră? Deci, pentru ce te supui sfatului vrăjmașului? De acum să nu te mai supui gândurilor și sfatului vrăjmaș şi şezi aici, în acest loc până la sfârșitul tău, şi te roagă lui Dumnezeu ca să-ţi dea smerenie și răbdare! Iar el fiind întărit de sfatul îngerului, a petrecut acolo toată vremea vieții sale și s-a mântuit.

Capitolul V 1-6

CAPITOLUL V ÎNTRU POST ŞI ÎNFRÂNARE, NU NUMAI DE BUCATE, Cl ŞI DE ALTE PATIMI VĂTĂMĂTOARE DE SUFLET

1. Zis-a un bătrân: unii oameni sunt din firea lor tăcuţi posomorâţi și nu grăiesc, nici vorbesc mult, ci tăcerea acelora nu câştigă dar. Alţii sunt tăcuţi pentru lauda și slava omenească, și aceia nu se folosesc cu nimic din tăcerea lor. lar alţii sunt tăcuţi pentru Dumnezeu şi aceasta este cu adevărat faptă bună şi dobândesc dar de la Dumnezeu.

2. Ne spunea nouă un ucenic al unui bătrân, despre bătrânul său, că douăzeci de ani, nu s-a culcat să doarmă şi dormirea lui

era șezând pe un scăunaş, lucrând lucrul său, iar mâncarea lui era la două zile, uneori la trei şi chiar la cinci zile.

3, Încă ne spunea nouă și aceasta, zicând: într-una din zile, citeam noi pravila după obicei împreună cu bătrânul meu, şi citind eu psalmii, am greșit şi am sărit un cuvânt dintr-un psalm şi nu am priceput. După ce am săvârşit slujba, mi-a zis bătrânul: eu, fiule, când îmi fac pravila şi rugăciunea, atunci mi se pare că arde foc sub mine şi nu poate să umble mintea şi gândul meu încoace şi încolo. Ție unde îţi era mintea şi gândul tău când citeai psalmii, de a trecut un cuvânt din psalmi? Nu ştii, că în vremea când îţi faci rugăciunea înaintea lui Dumnezeu stai şi cu Însuşi Dumnezeu grăiești?

4. Un bătrân oarecare s-a îmbolnăvit de o boală foarte grea și curgea sânge din lăuntrul lui iar unui frate, făcându-i-se milă de dânsul i-a fiert puţină mâncare şi aducându-i l-a rugat să mănânce, zicând: rogu-te, părinte, gustă şi mănâncă puţin din această mâncare, că ţi-am adus şi poate o să-ţi fie de folos. Bătrânul căutând la dânsul, i-a zis: Domnul să-ţi primească dragostea, frate, dar adevăr zic ție, că aş vrea să mă lase Dumnezeu aşa, în această boală, chiar și până la treizeci de ani. Şi n-a vrut să guste. lar fratele mirându-se de această răbdare a acelui bătrân, s-a dus luând mult folos.

5. Un bătrân oarecare, pustnic, se înfrâna să nu bea apă patruzeci de zile, şi când era căldură mare, îşi spăla paharul cel de băut apă şi umplându-l cu apă îl punea înaintea sa. Odată l-au întrebat fraţii, zicând: de ce faci asta părinte, că de apă posteşti şi nu bei, iar paharul îl umpli cu apă şi-l pui înaintea ta? Bătrânul le-a răspuns: pentru ca văzând paharul plin cu apă înaintea mea mai multă sete și poftă să-mi fie, şi să mă silesc să pătimesc şi să rabd, ca mai multă plată să iau de la Dumnezeu.

6. Ne spunea un bătrân, zicând:  fiilor, eu am petrecut în adâncul pustiului cu alți părinți șaptezeci de ani, postind, şi mâncarea noastră acolo nu era alta decât legume și puține finice (curmale).