Rugăciune pentru cei adormiți

MULT AJUTĂ SFÂNTA LITURGHIE ȘI *RUGĂCIUNEA* *PERSONALĂ A CELOR VII* *PENTRU CEI* *ADORMIȚI*

🛐Adeseori, la privegherile sale, Starețul (Sf. Iosif Isihastul – nn) făcea rugăciune pentru părintele Gheorghe, preotul din satul natal, cel care îl botezase.

Acesta era un om sfânt ce trăia în feciorie. Făcea multe milostenii și scotea demonii din oameni. Liturghisea în fiecare zi și pomenea mii de nume, după care mergea pe la morminte își făcea trisaghioane pentru cei adormiți. Își pusese în minte, așa simplu cum era, să-i scoată pe toți păcătoșii din iad. Așadar, părintele Gheorghe i s-a arătat odată Starețului și i-a spus cu uimire:

– Până acum credeam că cei adormiți se mântuiesc numai cu Liturghiile, cu parastasele și trisaghioanele. Acum însă am văzut că și rugăciunile voastre, ale pustnicilor, scot suflete din iad.

🛐De aceea, Starețul ne spunea că *mila lui* *Dumnezeu este mare* și că *nu numai cu* *Dumnezeiasca Liturghie,* *ci și cu rugăciunea poți* *să scoți un suflet din iad.*

– Știi ce spun oamenii care se află în iad?
– Ce spun, Gheronda?
– Ah, de s-ar găsi vreun preot din neamul nostru care să ne pomenească la Dumnezeiasca Liturghie sau altcineva care, cu metania sa, să ne trimită vreun pachețel milostenie.

🕯️🙏💧💟🛐Și ne sfătuia să ne rugăm cu metania pentru cei adormiți:
– _Toți cei care aveți_ _cunoștințe sau rude_ _printre cei adormiți_ _rugați-vă pentru ele ca să_ _se mângâie și să se_ _mântuiască și aceste_ _suflete”._

–Arhimandritul Efrem Filotheiul, Starețul meu Iosif Isihastul.

Milostenia ptr cei adormiti

STAREȚUL EFREM FILOTHEITUL:
Milostenia pentru cei adormiți – cea mai mare milostenie pe care poate creștinul să o facă

V-ați gândit vreodată că în afară de lumea aceasta există și o altă lume, cea duhovnicească?

V-ați gândit vreodată să vă rugați pentru sufletele care se află în temnița iadului?

V-ați gândit că există suflete care suferă înfricoșător, pentru că nu au intrat în Împărăția lui Dumnezeu?

Pentru aceste suflete cine se va ruga?

Aceasta este o mare milostenie: să ne rugăm pentru acești oameni, care se află în temniță și așteaptă ziua judecății.

Tremură la gândul că va veni ceasul înfricoșatei judecăți, când o dată pentru totdeauna se va hotărî soarta lor și acea stare nu va avea sfârșit.

Poate că ați văzut cum în vremurile de demult unii oameni munceau la ocnă, legați cu lanțuri de mâini și de picioare, siliți să lucreze în mine, la drumuri, să care pietre și să doarmă în noroi o viață întreagă.
Și ce este aceasta în comparație cu starea în care se află oamenii osândiți veșnic?

Se află în mare necaz.
Dacă i-ați vedea, ați suferi foarte mult.

Vă încredințez că așa este. „În iad nu este pocăință.”

Adică pocăința sufletelor care au plecat din această viață și se află în iad nu este primită.

Așadar cine îi va ajuta, cine îi va mântui?
Biserica luptătoare, care suntem noi.

Acest lucru trebuie să ne preocupe foarte serios.

Să ne punem în locul lor.

O, ce mare binecuvântare ar fi, dacă ar exista cineva, ale cărui rugăciuni să aibă puterea să ne izbăvească din înfricoșătorul iad, să plătească datoria noastră și din starea de robie, să trecem în slava și odihna lui Dumnezeu!

Această milostenie, pe care poate creștinul să o facă, este cea mai mare.

Și să știți că rugăciunile oamenilor sfinți au izbutit această mare minune.

În tradiția patristică și ascetică am citit despre mulți oameni care prin rugăciunea lor au scos suflete din iad.

Și câți Sfinți au făcut aceasta, însă nu se știe, pentru că nu a fost scris nicăieri!

Dumnezeu însă i-a slăvit pentru această mare milostenie a lor.

Dacă un pahar cu apă are valoare și pentru el Dumnezeu dă răsplată în nume de ucenic, în nume de prooroc sau de drept, cu cât mai mare valoare are rugăciunea pentru miile și milioanele de oameni aflați suferință și osândiți la chinurile iadului?

Însă, ca să ajungă cineva la această măsură, încât sufletul să fie mișcat și să se roage astfel, trebuie să fie om duhovnicesc.
Trebuie să se nevoiască, să se roage, să îngenuncheze, să fie milostiv, să studieze cărți duhovnicești, să se mărturisească, să se împărtășească și să fie cu luare aminte în toate.

Astfel, rugăciunea sa dobândind îndrăznire, va izbuti să ajute sufletelor celor ținuți în robie, ale celor aflați în chinurile iadului, „pentru care Hristos a murit”.

Mor oameni fără număr și nimeni nu se îngrijește de ei.

Sunt uitați de toți.
Noi ne îngrijim de ai noștri, de părinții noștri și de rudenii și facem parastase și ne rugăm pentru odihna lor, însă pentru ceilalți nu îngenunchem, nu vărsăm o lacrimă, nu ne ridicăm mâinile la rugăciune.

Să ne străduim să devenim mai duhovnicești, să ne apropiem de Hristos, ca să-I vorbim.

Cu cât ne apropiem mai mult de El, cu atât mai bine putem să-i vorbim despre cei care suferă.

Când vă rugați pentru voi înșivă și pentru ai voștri, să vă rugați și pentru aceste suflete aflate în suferință, care nu au „unde să-și plece capul”.

Hristos a murit pe Cruce pentru fiecare suflet și dumnezeiasca Sa dreptate caută pricină, ca să-i miluiască pe acești oameni, ca să fie îndreptățită izbăvirea lor din osândă. Dumnezeu poartă de grijă acestor suflete osândite.

Ele sunt osândite potrivit dreptății Sale, însă pe de altă parte milostivirea Sa spune: „Roagă-te pentru ei.”

De ce?
Ca să aibă îndreptățire, ca milostivirea Sa să biruiască dreptatea și să trimită mila Sa celor ce suferă acolo.

Iar bieții de noi, fiind întunecați de păcat și de neștiință, nu dăm pricină dragostei lui Hristos să-i miluiască.

Mă rog, fiii mei, ca Hristos să ne dea Har, luminare și putere și în primul rând harul milosteniei, ca să miluim acele suflete, care au plecat în lumea cealaltă.

Și dacă noi nu le uităm, nu ne va uita nici pe noi Dumnezeu când ne vom afla și noi poate în aceeași nevoie.

Astfel vor fi primite postul și nevoința noastră înaintea lui Dumnezeu.

Să mulțumim din tot sufletul lui Dumnezeu, că ne-a învrednicit să fim ortodocși și să avem putința de a milui și a ne nevoi pentru a ne afla în slava Sa cea veșnică împreună cu El. Amin.