Archive for the Despre vremea de acum Category

Profețiile unor Părinți

Posted in Despre vremea de acum, Profetii on septembrie 4, 2023 by catalinmantea

Deoarece mulți susțin că harul a părăsit Biserica Ortodoxă și nu mai merg la Biserică și îi trag și pe alții în aceeași prăpastie, vă arăt ce au profețit unii părinți despre momentul când se va lua harul lui Dumnezeu din Biserici și despre îndemnul lor de a merge la Biserică până când acestea se vor fi împlinit:

„Nu peste mult timp va avea loc Sinodul Ecumenic, numit „sfânt”. Însă acest Sinod va fi cel de-al optulea, fiind o adunătură de necredincioși. În cadrul lui toate credințele se vor uni în una. Posturile vor fi anulate, călugăria – anulată, călugărilor și episcopilor li se va permite să se căsătorească, iar preoților, să se recăsătorească. Noi însă nu trebuie să acceptăm aceste schimbări. Stilul nou va fi introdus în toată Biserica Universală.

Fiți vigilenți! Străduiți-vă să mergeți la Bisericile lui Dumnezeu acum, cât ele încă sunt ale noastre. Va veni timpul când nu le vom mai putea frecventa. Numai cei aleși vor înțelege ce se întâmplă. Pe oameni îî vor obliga să se ducă la biserica apostată, însă nu va trebui să mergem într-acolo în niciun caz.

Vă rog stați în credința ortodoxă până la ultima suflare și vă veți mântui.”

Sfântul Kukșa al Odessei (1875-1964)

====================================

Părintele Nicolae Ragozin (1898-1981) binecuvânta să se frecventeze biserica până la sfârşit, până când nu vor modificat Simbolul de credinţă, vor înceta să cânte Tatăl nostru, vor pune stele în loc de Cruci pe prescuri şi vor îndepărta de pe Sfântul Altar chivotul cu daruri.

„Cum vor modifica credinţa?” întreba părintele. Şi răspundea: „Va avea loc căderea bisericii, nu va fi voie să mergem la biserică şi va ajunge până acolo, încât la Sfântul Altar vor oficia femeile”.

====================================

Părintele Hristofor din Tula (1905-1996) spunea că va veni timpul când în biserici nu vor exista cruci. La început vor dispărea crucile monastice, cruciuliţele, toate cele ale monahilor, iar mai apoi vor dispărea şi toate celelalte cruci. Iar atunci când părinţii vor intenţiona să-şi boteze copilul, şi trebuie să-l boteze, nu vor găsi cruci.

Părintele i-a spus unei femei care cocea prescuri cu privire la acele vremuri: „Dar pentru cine vei coace prescuri? Căci credinţa ortodoxă nu va mai fi…”. Iar atunci când se vor întâmpla toate astea nu va mai fi în biserică nici împărtăşanie.

=====================================

Egumentul Gurie Chezlov (1934-2001) spunea că: „La biserică să mergeți până vor scoate Potirul dătătoar de viață și citesc Crezul. Se poate merge la Biserică, apoi veți vedea și singuri, poate că, zicea el, vă veți mărturisi unii altora. Vă vor trage [n.n. forța], dar voi veți ști că nu o veţi mai putea frecventa.”

„Și el îmi spune: „Maria, în curând vor fi astfel de vremuri că biserici vor fi foarte multe, vor fi toate restaurate, frumoase, iar ca să le frecventezi nu vei avea voie”. Astfel mi-a zis.

Și în legătură cu toate acestea el mai spunea că până se citește Crezul și se scoate Potirul, Biserica trebuie frecventată obligatoriu.

Despre biserică spunea, eu personal am auzit, ca să mergem la biserică cât se mai poate, dacă nu puteți merge, târâți-vă până la biserică.”

=====================================

Părintele Elpidie Vaianakis, spunea într-o predică (13.07.2023, Câmpeni, județul Alba):

„De aceea, Duhul lui Dumnezeu mi-a lămurit în clipa aceea: „Să spui, copilul Meu la toți fiii tăi, la toată lumea să-și facă semnul Sfintei Cruci.”.

Așa de mult urăște satana semnul Sfintei Cruci. Vedeți înăuntru pe Sfânta Masă că are Sfânta Cruce? Oamenii necinstitori de Dumnezeu o să o scoată din Sfintele Biserici, ca să nu se scandalizeze musulmanii, zic ei. Pentru că trebuie să fim toți o singură religie.

Când vor vedea cruci legate la gât le vor smulge ca să le scoată de acolo. Când vor vedea că ne facem semnul Sfintei Cruci, peste puțină vreme o să ne închidă în pușcării. Vor intra cei de la poliție prin casele oamenilor și vor da jos icoanele de pe pereți. Pentru că mamele creștine nu au avut grijă să-l iubească pe Hristos și să-i învețe pe copiii lor să cinstească și să iubească semnul Sfintei Cruci.”

„Vor schimba în viitor veșmintele preoților, vor schimba Evanghelia, vor face alta nouă, Ceea ce ne va duce pe căi greșite.

Vor spune că anumite pasaje din Scriptură sunt greșite și trebuie îndreptate. Vor schimba până și Tatăl Nostru, vor schimba Liturghia și în primul rând vor scoate Sfânta Cruce de pe Sfânta Masă. O să le vedeți în viitor și o să le Înțelegeți.”

Cu altă ocazie, Părintele Elpidie spunea că vor încerca să modifice Taina Împărtășaniei:
– Dar, va avea loc un semn înfricoșat de unde vom înțelege din acea clipă că trebuie să părăsim Biserica înșelătoare. Vor spune: „Trupul și Sângele Meu nu este Trupul și Sângele Meu, ci este ceva simbolic. Atunci, harul Meu va părăsi desăvârșit Biserica.”

=====================================

Pregătiri pentru această unire a religiilor se face de mult timp (peste 100 de ani). A fost o cădere în 1924 când s-a schimbat calendarul care nu e o dogmă, a mai fost una în 1961 când mai multe Biserici Ortodoxe au intrat în Consiliul Mondial al „Bisericilor”, când s-au ridicat anatemele de pe catolici (1965) și cea mai recentă a fost Creta 2016 unde s-au semnat acele documente controversate și multe altele pe care nu le detaliem aici. Dar asta nu înseamnă că de peste 100 de ani suntem lipsiți de harul dumnezeiesc, cum sugerează unele persoane.

Vedem că niciunul din lucrurile profețite de acești părinți nu s-au împlinit încă și aceștia ne îndeamnă să mergem la Biserică până la final, până când acestea vor mai fi ale noastre. Harul lui Dumnezeu încă lucrează, deși suntem nevrednici. Până când nu exista religia unică mondială, astfel încât slujbele, dogmele și rânduielile să se schimbe, mergeți la Biserică, oameni buni!

Profeție despre al 3 război mondial

Posted in Cuviosul Paisie Aghioritul, Despre vremea de acum, Profetii, Război, războiul mondial on septembrie 1, 2023 by catalinmantea

Va exista o stare de anormalitate. Când această stare de anormalitate va începe, capitalul se va retrage imediat: capitalul global, cel internațional și cel evreiesc. Pe măsură ce capitalul internațional se va retrage, fiecare angajat va fi concediat. Atunci Grecia va falimenta, și oamenii ei muri de foame.

Atunci se va petrece provocarea (n.t. atacul turcesc) pentru această încurcătură… Pe scurt, Rusia va invada Turcia ca răspuns la atacul turcesc împotriva Greciei. Rușii vor dori să păstreze Constantinopolul (n.t. Instambulul) și strâmtoarea Bosfor pentru ei. Rusia va dori să le țină, dar nu va putea. Toate acestea vor dura aproximativ 2-3 luni.

Rusia va dori să se stabilească în acest loc și în strâmtoarea Bosfor, dar Israelul va face o mișcare împreună cu americanii. Toți se vor mișca primii și se vor aduna în regiunea Bizanțului. Pentru că Bizanțul a fost smuls de Vatican și a fost livrat turcilor.

De aceea, acum, urmașii rușinoșii ai strămoșilor lor care se numesc acum europeni, vor fi adunați în regiunea Bizanțului după dreptatea lui Dumnezeu. Și nimeni nu se va mai întoarce să întrebe „Ce s-a întâmplat?”. După cum se spune: „Cei ce erau pe câmpul de luptă, au văzut!”.dormit

În cele 3 zile și nopți de sacrificare, vor fi 700 de milioane de oameni morți. Nu femei și copii, ci bărbați.

Înțelegi? Acesta este momentul în care va începe întreaga încurcătură. Întregul oraș (n.t. Instambul) va fi distrus. Din orașul vechi doar (n.t. Catedrala) Sfânta Sofia va rămâne intactă. În acel moment, va începe marea renovare. Ne vom întoarce din nou la rădăcinile noastre.

Grecia va fi extrem de sărăcită, dar se va muta. Noi nu vom rămâne aici. Ne vom întoarce din nou la rădăcinile noastre. Pontul, Asia Mică, Capadocia, Bitinia, toate aceste locuri sunt ale noastre. Rădăcinile strămoșilor noștri sunt acolo.

Ți-am spus doar pe scurt ce se va întâmpla. Asta nu este totul, este mai mult. Dar ceea ce ți-am spus a fost pentru să-ți faci o imagine de ansamblu.

– Războiul se va întâmpla în timpul primei furtuni?

Nu, prima furtună va fi o anomalie. Prima furtună va fi atunci când Rusia va mărșălui aici. Americanii nu vor tolera acest lucru, iar evreii vor dori să îi împingă înapoi. Acesta este exact momentul în care (n.t. un înger) va interveni.

Atunci un înger va apărea din cer și le va da duh de răzvrătire (n.t. insensibilitate oarbă unii față de alții). Cei care vor fi adunați acolo vor aduce și mercenari. Americanii, împreună cu japonezii, vor aduce mulți mercenari. Pentru că vor să stârpească creștinismul de pe pământ.

Deci când vor face o mișcare, un înger va apărea din cer și le va duh de răzvrătire și își vor pierde mințile. Nu vor deveni nebuni, dar vor fi inspirați de o ură nesăturată. Vor dori să se omoare între ei.

După cum am spus, haosul măcelului continuu va dura 3 zile și 3 nopți. Atunci va apărea îngerul, nu numai prin voce, și va spune: „Opriți-vă, răzbunarea este de ajuns. Stați cu frică!”. Atunci cei câțiva rămași se vor trezi. Se vor trezi și se vor întreba: „De ce am venit aici, de ce ne-am ucis unul pe altul?”.

Acești câțiva se vor întoarce înapoi în Europa lor. Atunci îngerul va învia în fața poporului pe cei adormiți din Bizanț. Cei din Bizanț care dorm, conducătorii bisericești și politici. Îngerul îi va trezi și le va arăta și le va spune: „Luați-i ca să vă conducă!”.

Acesta este momentul în care va începe restabilirea vieții. Umanitatea în general. Nu-ți aminteșți de cei 7 adormiți din Efes? Au dormit atâția ani (n.t. 309 ani).

Și acum doarme unul care este lider politic. Nu știm cine este. Cu toate acestea, el este un prieten al lui Dumnezeu. El este un sfânt! Cu toate acestea, el este un lider politic. Și va domni după porunca lui Dumnezeu și după porunca îngerului. Va fi miraculos! Pământul își va dezvălui comorile. Săracii vor deveni bogați. Dumnezeu va locui printre poporul Său.

Va fi atât de multă liniște, atât de multă pace, atât de multă fericire timp de aproximativ 3-4 decenii. Astfel încât creștinii să se poată organiza bine. După toate acestea, Antihristul va veni pentru sfârșitul lumii

– Toate acestea se vor întâmpla în timupl generației noastre, cea în care trăim?” (n.t. interviul a avut loc înainte de 2009)

Nu acum, nu cred. AVom gusta acum necazurile ce vor urma. Atunci va veni pacea despre care v-am spus. Nu vom în preajmă până atunci.

– Va fi pentru generația copiilor noștri? Generația următoare?

Probabil că se va întâmpla în acea perioadă.

– Trebuie să le dăm putere divină!?

Atunci va veni sfârșitul lumii. Vine timpul ca Dumnezeu să recreeze universul. El va restabili creația.

– Gheronda, ai spus că suntem aproape de toate aceste lucruri. Cât de aproape?

Fiica mea, Dumnezeu nu ne dezvăluie niciodată timpul exact, dar El ne spune semnele vremurilor și ne dă diferitele profeții ale părinților noștri ca să fim convinși.

Ți-am spus: va fi o stare de anormalitate. Când această stare de anormalitate va avea loc, capitalul se va retrage imediat. Capitalul global, cel internațional și evreiesc. Pe măsură ce capitalul internațional se retrage, fiecare angajat va fi concediat.

Să ne construim casă în munți sau să rămânem în oraș?

Posted in Despre vremea de acum, Părintele Elpidie on august 11, 2023 by catalinmantea

– Părinte, mulți oameni care aud toate aceste lucruri rele venind pentru creștini sunt îngrijorați și se gândesc serios să părăsească orașele și să rămână în munți. Dumneavoastră ce spuneți în această privință?

– A avea, copilul meu, soluții alternative la a rămâne într-o situație dificilă este un act corect și rațional. Însă, să trăiești continuu în neliniște și frică de ceea ce se va întâmpla, cum vei trăi, unde trebuie să mergi pentru a te salva în viitor și multe altele, este o mare greșeală. Și este o mare greșeală pentru că în spatele tuturor acestor neliniști și temeri se ascunde cel mai mare păcat care ne separă de iubirea lui Hristos. Acest păcat este o lipsă de încredere în Pronia Sa divină. Toate aceste neliniști și temeri pe care le avem cu privire la viitorul nostru arată cât de puțin credem, Îl iubim și ne încredem în Dumnezeu.

Luarea unor măsuri preventive care ne-ar putea ajuta în viitor să facem față mai bine unei situații dificile este un act înțelept și este foarte plăcut Domnului nostru. Dar a face mișcări pripite și imprudente, care arată mai mult panică și frică decât încredere în iubitul nostru Iisus, este greșit și o mare viclenie a satanei.

Noi, acum, în acești ani satanici dificili în care trăim, trebuie să-i luăm ca exemplu pe primii creștini. Așa cum ei erau întotdeauna gata să sufere persecuții, întristări și chinuri pentru dragostea lui Hristos, tot așa și noi trebuie să fim oricând pregătiți să dovedim tuturor, și oamenilor și îngerilor, că Îl iubim numai pe Domnul nostru Iisus. Numai în El ne încredem și numai pe El Îl urmăm!

Primii creștini au luptat împotriva fricii naturale a sufletelor lor cu încrederea absolută pe care o aveau în iubitul lor Iisus, de aceea nici nu s-au temut de amenințările și chinurile păgânilor. Ei știau foarte bine că pe acest pământ nu suntem permanenți, ci temporari, așa că au trăit doar cu gândul la veșnicie și la bucuria Raiului în brațele iubitului lor Iisus. De aceea au devenit sfinți!

Și asta este ceea ce trebuie să facem și noi acum. Să ne asemănăm lor în credință și să nu ne temem de amenințările lui antihrist, care ne amenință că dacă nu facem ceea ce vrea el și dacă nu luăm toate aceste lucruri satanice pe care le pregătește pentru noi, chipurile, pentru binele nostru, ne va lipsi de apă, mâncare și toate bucuriile pământului.

Frica pe care o seamănă în inimile noastre, să știți, este cea mai puternică și eficientă armă pe care satana o folosește pentru a ne supune. Să nu uităm asta niciodată, așa cum nu trebuie să uităm și altceva, că pe acest pământ am venit să trăim foarte puțini ani și apoi, în funcție de viața noastră, să trăim în veșnicie ori bucuria Raiului, ori deznădejdea iadului.

Patria noastră reală este Paradisul, așa că nu ar trebui să ne supere deloc dacă antihristul se grăbește să ne trimită cu o oră mai repede în Paradis.

Ceea ce îl sperie și îl înspăimântă mult pe satana este atunci când ne vede că nu ne temem de amenințările lui și nu ezităm să mărturisim cu credință profundă și putere că suntem creștini, fii ai iubitului nostru Iisus!

Să alungăm, așadar, din inimile noastre orice frică, orice împuținare sufletească și orice lașitate și să fim ca cele trei fetițe ale Sfintei Sofia, ca Pisti care avea 12 ani, ca Elpida care avea 11 ani și ca Agapi care avea doar 9 ani, cărora nu le-a fost frică să spună că sunt creștine și că Îl iubesc pe Iisus cu toată puterea inimii lor.

Au suferit multe martirii fără să le fi fost vreodată frică. De ce însă? Pentru că a fost cu ele tot timpul, de la începutul chinurilor, iubitul lor Iisus care le-a dat îndrăzneală și curaj, le-a ținut de mână și le-a zâmbit! Trei fetițe au suferit nenumărate chinuri și i-au rușinat pe păgâni.

Aș sugera tuturor să punem ca model în viața noastră aceste trei fetițe, pe Pisti (credință), pe Elpida (nădejde) și pe Agapi (dragoste) și să ne asemănăm lor în credința absolută, iubirea, încrederea pe care au avut-o în mult iubitul împărat al inimilor lor, Iisus.

Astfel, propun tuturor părinților și în special sfintelor mame creștine, să pună ca model de mamă creștină adevărată pe Sfânta Sofia, mama acestor trei fetițe, și să o imite.

Datorită acestei mame sfinte, și copiii ei s-au sfințit. Ea este cea care a insuflat marea iubire a lui Iisus copiilor ei. Mai întâi a trăit în inima ei dragostea divină a lui Iisus, iar apoi a transmis-o prin exemplu celor trei fiice ale sale.

Sofia a inspirat în copiii ei dragostea absolută pentru Dumnezeu și a alungat din sufletele lor de copii orice frică și tulburare, pe care satana încerca zadarnic să le-o strecoare în inimi.

La fel să faceți și voi, iubitele noastre mame. Iubiți-L mai întâi voi pe Domnul nostru Iisus cu toată puterea inimii voastre și apoi deveniți cel mai frumos exemplu pentru copiii voștri.

Nu lăsați niciodată frica de la diavol să vă călăuzească gândurile și faptele, ci lăsați mireasma iubirii lui Dumnezeu să se răspândească în sufletele voastre și în sufletele copiilor voștri și ca o melodie cerească să ziceți continuu din adâncul inimii voastre: „Iisuse al meu, te iubesc”!

Ca să revin însă la întrebarea voastră, dacă ar trebui să fugim cu toții acum în munți și în păduri, pentru a ne salva de teama evenimentelor pe care cu toții le simțim că vor veni, vă răspund direct că acest lucru este greșit.

Cu toate acestea, trebuie să subliniez că este un lucru bun și prudent, dacă avem sau putem cumpăra vreun teren departe de orașe, în zone împădurite liniștite, și să construim acolo o casă de refugiu.

În viitorul apropiat, acolo se vor aduna creștinii cu mare atenție și multe precauții pentru a săvârși în ascuns Sfintele Liturghii și pentru a se împărtăși. Preoții evlavioși vor vizita aceste adăposturi sfinte și vor săvârși și alte slujbe religioase creștine atunci când totul va fi interzis și urmărit penal.

Atunci liderul religios mondial al bisericii satanice a panreligiei din statele creștino-satanice va fi proorocul mincinos, iar liderul politic mondial al tuturor statelor unite de pe pământ va fi antihristul. Religia mondială oficială va fi din nou idolatrie, dar într-o formă nouă.

Unii oameni cred că toate acestea aparțin viitorului îndepărtat. Vă asigur că toate acestea se vor întâmpla în viitorul apropiat.

Noi ar trebui să ne pregătim de pe acum pentru toate acestea, pentru a ne întări sufletele cu mai multă credință, dragoste și încredere absolută în iubitul nostru Iisus, Împăratul inimilor noastre, singurul Hristos adevărat!

Deci, nu vă temeți, să-L iubim pe Hristos și El ne va spune ce trebuie să facem.

(Părintele Elpidie Vaianakis)

Nanotehnologie in sângele omenesc

Posted in Despre alimentație, Despre sanatate, Despre vremea de acum, Nanotehnologie, Vaccinuri, covid on august 1, 2023 by catalinmantea

https://odysee.com/@AsociațiaMediciPentruConsimțământInformat:1/Dr-AM-Mihalcea-Editat-Final-Interviu:7?
Dr Mihalcea a dat un interviu de excepție în care explică cum că nanotehnologia afectează și pe cei nevaccinați, și cum are loc afectarea sângelui de către nanoparticulele tehnologice care pot fi luate de către nevaccinați de la cei vaccinați prin salivă, transpirație etc sau din alimentație. Deasemenea prezintă și tratamentul pe care ea îl administrează pentru regenerarea sângelui afectat de microfilamente nanotehnologice.
Ideal ar fi bine să oprim cât mai mult wifi și interfrenta undelor 5G.
Cred cel mai bun tratament după remediul medical ar fi trăirea Intr un mediu rural, cat mai simplu unde sa nu fie tehnologie de nici un fel, nici măcar telefoane mobile de generație veche nimic, in genul unei cabane de deal-munte unde să se trăiască ca în timpurile vechi, in comuniune cu Dumnezeu și natura.

Alimentatie

Posted in articole preluate, Despre sanatate, Despre vremea de acum, Health on mai 6, 2023 by catalinmantea

Oamenii de știință de la Universitatea din Hiroshima au constatat că peste 20 de ani de utilizare a cuptorului cu microunde, undele radioactive au cauzat mai mult rău sănătății cetățenilor decât bombardarea nucleară a aeronavelor americane din septembrie 1945.
Potrivit concluziilor experților, alimentele încălzite într-un cuptor cu microunde prezintă vibrații nefavorabile care nu sunt în armonie cu ritmurile universale.
Toți principalii producători de cuptoare cu microunde din Japonia au închis deja fabricile în care au fost fabricate produsele.  În 2021, încetarea producției de cuptoare cu microunde a fost anunțată în Coreea de Sud iar China intenționează să abandoneze acest tip de tehnologie în 2023.
O conferință despre prevenirea cancerului a avut loc la Centrul pentru cancer Kashira.  -recomandări făcute la final:
Spune NU la ! :
1. Ulei rafinat
2. Lapte de origine animală (nu de casă)
3. Cuburi alimentare (condimente de bulion 😉
4. Băuturi acidulate(32 bucăți de zahăr pe litru!).
5. Zahar rafinat
6. Cuptorul cu microunde
7. Nu faceți mamografie înainte de naștere, cu excepția unei ecograme (aparent, înseamnă o ecografie).
8. Lenjerie de corp prea strânsă (sutien /tanga!)
9. Fără alcool
10. Mancarea dezghetata
11. Nu beți apă din frigider în sticle de plastic
12. Pastile contraceptive (schimbă sistemul hormonal al unei femei și provoacă cancer)
13. Deodorante.  Periculos folosit în special după ras.
14. Zahăr sub orice formă (celulele canceroase se hrănesc în principal cu zahăr).
15. Pacienții cu cancer care elimină zahărul din dieta lor văd că boala a dispărut și pot trăi mult: zahăr = dușman muritor.
16. Un pahar de bere este procesat în corp timp de 5 ore, timp în care organele și sistemele funcționează la ralanti.
Spune DA!:
1. Legumelor;
2. Mierea cu măsură în loc de zahăr;
3. Proteine vegetale (fasole în loc de carne);
4. Două pahare de apă pe stomacul gol înainte de a vă spăla dinții – temperatura camerei apa are aceeași temperatură ca și corpul nostru la trezire;
5. Mâncare caldă (nu fierbinte);
6. Suc anti-cancer # 1: aloe vera + ghimbir + patrunjel + țelină + raspalin (mijlocul ananasului), se amestecă și se bea pe stomacul gol;
7. Suc anti-cancer # 2: măr  ras/ guanabana (fără sâmburi) + zmeură (mijlocul ananasului);
8. Mănâncă morcovi cruzi sau fierți, sau stoarce suc, în fiecare zi;
Pe o notă:
Asociația medicilor americani a găsit răspunsuri la cauza cancerului:
1. Nu beți ceai din pahare de plastic (pahare).
2. Nu mâncați nimic fierbinte dintr-o pungă de hârtie sau plastic.
3. Nu puneți cuptorul cu microunde în recipiente din plastic.
AMINTIM:
Când plasticele sunt încălzite, se eliberează substanțe chimice care pot provoca 52 de tipuri de cancer.
Acest mesaj este mai bun decât 100 de SMS-uri inutile …
Evitați să beți Coca-Cola pe ananas sau după ce ați mâncat ananas ca desert.
Nu amestecați suc de ananas cu Coca.
Acest amestec este mortal!  Oamenii mor din această cauză și în mod eronat cred că au fost otrăviți … Au fost victimele ignoranței lor asupra acestui cocktail fatal!
Răspundeți la apeluri ținând telefonul la urechea stângă,nu lipiți de ureche.
Nu luați medicamente cu apă rece.
Nu mâncați alimente grele după ora 17:00.
Bea mai multă apă dimineața, mai puțin seara.
Nu vă întindeți imediat după ce ați mâncat sau ați luat medicamente
Când bateria telefonului este aproape descărcată, nu răspunde la apel, deoarece radiația este de 1000 de ori mai puternică decât cu o baterie încărcată.

Îngerul casei

Posted in articole preluate, Despre îngeri, Despre vremea de acum on decembrie 10, 2021 by catalinmantea



La curățenia de Crăciun, mama s-a apucat să scoată tot din debara. Schiurile vechi ale copiilor, un aspirator de care nu se mai folosise de ani de zile, câteva jucării. Și, după ce a scos totul, a găsit si un Înger…Mare, ca la doi metri, de nu mai mult, sigur mai mult, că stătea cu capul plecat de parcă ducea tavanul în cârcă. Mama a înțepenit…Îngerul i-a spus cu glas blând:

– Nu te teme…

Ceea ce a făcut-o pe mama, să se teamă și mai mult…și ar fi strigat după tata, dacă ar fi avut glas…
Dar tata era la meci, juca România cu…cine juca ea, căci mama nu se pricepea nici la fotbal mai bine decât la îngeri…
Nu putea spune nimic, acum de exemplu ar fi vrut să-l întrebe cine e, de ce vorbește cu ea, dar nu putea articula un cuvânt, deschidea gura și nu ieșea nici un cuvânt, asta era mama după întâlnirea cu Îngerul…
Dar Îngerul îi răspundea, îi auzea glasul gândurilor foarte clar și tare, aproape asurzitor ca și când mama ar fi țipat la el, nu alta..

– Sunt îngerul casei tale..!!

Mama nu știa că are un înger in casa ei, dar nu știa nici ce caută el în debara. Îngerul i-a răspuns și de această dată întrebării nepuse.

– Nu mai aveați nevoie de mine. La început am fost în camera copiilor, când erau ei mici și-i împărtășeați Duminică de Duminică. Apoi ei au crescut, voi v-ați găsit alte preocupări Duminicile. Cât mai trăia bunica, mama ta, datorită ei am rămas totuși prin bucătărie. Ea mă pomenea de câte ori gătea. Mă ruga să iasă mâncarea bună, mai ales în ultima vreme când, din cauza bolii, nu prea își mai amintea rețetele și nu știa dacă a pus sare sau nu și, uite așa, punea sare și de cinci ori la o tocăniță, o făcea bocnă, iar apoi mă ruga pe mine să dreg mâncarea…Găteam bine împreună eu cu ea..
După ce ea a auzit chemarea și a plecat in Vesnicie, am mai stat o vreme prin hol. Mai veneau mătușile voastre pe la voi, surorile ei. Mai aduceau câte o sticluță de agheasmă sau puțină anafură. Mai lăsați și voi sa intre preotul cu Icoana…
După aceea ați renunțat și la asta și am ajuns din hol în debara..
De plecat, nu plec, fiindca nu am voie să plec..!!
E ordin de la Cel Mare !! Aici stau…Orice ar fi..!!

Mamei îi părea tare rău de Înger, dar mai rău îi părea de ei, că au așa un Înger bun si frumos, și nu au habar cum să aibă grijă de el,…chiar si câinele se bucura de mai multă atenție, era plimbat de două ori pe zi, periat, despăducheat…pe când Îngerului nu-i aruncau nici măcar ”un os de ros”, cum ar veni.
Bine, că îngerii nu au nevoie de oase și nici de despăducheri…
În acel moment din sufragerie s-a auzit strigătul plin de bucurie al tatălui..

– Goooll !!..-marcase România un gol.
Mama a tresărit la țipătul tatei, apoi s-a gândit că tot un mare GOOOOL era și-n inima ei. Nu mai putea schimba nimic din trecut…Îngerul ei din debara, prăfuit, uitat, părea fără nici o speranță.

-Nu e așa, i-a răspuns Îngerul.. Oricând mă poți scoate din debara. Nu la plimbare de două ori, în lesă, ca pe câine, ci altfel…

Mama și-a adus aminte de mama ei, de felul cum aprindea ea candela, de rugăciunea ei senină de noapte, de felul în care o găsea dimineața la rugăciune exact așa cum o lăsase la culcare, de se întreba dacă închisese vreun ochi toată noaptea. Oare o mai fi candela aceea pe undeva?

La această întrebare, Îngerul lumină cu putere. La lumina lui descoperi pe raftul de sus candela mamei ei. Doar acest simplu gest și deja Îngerul casei deja se revărsase în valuri de lumină, pe hol, prin camere , peste tot, și dintr-o dată curățenia de Crăciun părea gata făcută…

– Așa e, i-a spus Îngerul, rugăciunea e singura și adevărata curățenie..!!

De atunci înainte, Îngerul din debara s-a transformat din nou în Îngerul casei, si-a reluat locul care i se cuvenea, iar vechile și bunele obiceiuri au fost reluate … Ce sa mai spunem de curatenie ?!?…Curatenia de Crăciun dura tot anul..!!!
La fel și bucuria ingerului si a intregii case si familii care o locuia !!!

Ivona Boitan

Avertizare de la Gheorghe Piperea

Posted in articole preluate, Despre controlul omenirii, agenda ocultei, planuri de subjugare a sufletelor și trupurilor, Despre vremea de acum on decembrie 9, 2021 by catalinmantea

Se pregătește o modificare totalitară a Constituției. Drepturile omului și libertățile cetățenești, care sunt individuale, vor fi subordonate drepturilor colective. Ordinea privată, contractuală, va fi supusă ordinii polițienești. Binele comun, stabilit de stat, corporații susținute de stat și tehnocrați, va prima asupra binelului individual.
Comuniștii nu au îndrăznit să gândeasă atât de departe. Un întreg război rece s-a derulat, în planul drepturilor și libertăților omului, în jurul dezbaterii, forțate de comuniști, referitoare la drepturile colective, în raport de cele individuale – acestea din urmă erau, pentru comuniști, insignifiante. Victoria ideologică a Vestului democratic a constat, în special, în impunerea primordialității drepturilor și libertăților individuale. De fapt, drepturile colective nici nu au fost acceptate – cel mult, drepturile sociale (muncă, protecție socială, non-discriminare) au fost niște drepturi individuale coafate ca drepturi colective, pentru a închide gura comuniștilor. Iată că acum vestul „democratic” a impus drepturile colective (sănătate publică, ecologie, minorități sexuale și etnice) ca principală discuție în opinia publică. Comuniștii ori se oftică, în timp ce își consumă pensiile enorme, ori se bucură din poziția de putere progresistă, de această neașteptată răsturnare de situație. După 32 de ani, vestul nu doar că este înfrânt cu propriile arme, dar a devenit principalul vector neo-marxist și progresist – comunist – fascist.

Nu veți mai avea nimic, dar veți fi „fericiți”.
Viitorul nu vă mai aparține – e ipotecat deja.
Dacă nu veți fi transformați în „inutili sociali”, veți deveni dependenți de stat – o realitate imaginativă în care aveți atât de mare încredere încât ați accepta orice vi se impune, „pentru siguranța vostră”. Veți accepta inclusiv să faceți foamea sau frigul, pentru că, astfel, veți „salva” Pământul (aproape distrus de corporațiile care dictează statului legi și reguli și contracte cu încredințare directă). Veți accepta inclusiv să luați pilula/serul de contracepție sau sinucidere „etică”, când vă va veni rândul (păpușarilor statului și moștenitorilor lor nu le vine niciodată rândul – numai voi puteți fi sacrificați, nu vă e clar?).
Deciziile care vă privesc direct vor fi luate de medicii care acum îi așteaptă cu lumânări la ATI pe semenii voștri. Sau de veterinari și de repetenți și de delincvenți și de criminali de război – adică, de toți aceia care acum constituie armata primatelor poreclite „elite” birocratice și politice.
Dacă tehnocrații și „specialiștii” pe care i-ați ridicat pe soclu vă vor cere-o, veți merge și în patru labe, pentru că legea va deveni un bici pe spinarea voastră, iar contractul, un ciomag în mâna fuhrerilor digitali globali.

Aparatul de represiune al statului va avea dreptul să intre peste voi în casă ori să vă separe de familie, punându-vă în ghetouri sau aruncându-vă extra muros, dacă binele comun, stabilit de indivizi ca Arafat/Fauci/Tedros/bilgheiț, foarte credibili, de altfel …

Asta este ceea ce tocmai a anunțat coaliția aflată acum la guvernare – modificarea crucială a Constituției.

Un mic rol în acest proces îl aveți și voi – modificarea Constituției presupune referendumul. Veți de acord să deveniți cobai sau oameni de tinichea, goi pe dinăuntru, pentru a pune în practică noul concept de „bine comun”?

Fiți vigilenți, că o Constituție e făcută pentru jumătăți de secole, iar nu pentru 2-3 ani.

Hai Liberare!

Citat vremea de acum

Posted in Despre vremea de acum on decembrie 7, 2021 by catalinmantea

CINE NU ESTE PARTE A SOLUȚIEI ESTE PARTE A PROBLEMEI!

Preasfințitul Teodosie despre certificatul verde

Posted in Despre vremea de acum on decembrie 6, 2021 by catalinmantea

ÎPS TEODOSIE – despre certificatul verde în biserici:

„Este un abuz, o îndrăzneală prea mare.
Mi-e milă de ei că Dumnezeu nu se lasă batjocorit”
„Pe cel ce vine la mine nu-l voi da afară. Statul are datoria să ne unească, nu să ne dezbine!”

”A condiționa pe Dumnezeu de un astfel act, înseamnă a așeza certificatul deasupra lui Dumnezeu. Biserica îl are cap pe Iisus Hristos, nu un prim ministru, nu un preşedinte. Grija faţă de suflet de a cărui stare se ocupă tainele bisericii nu poate fi condiționată de un act administrativ al unei entităţi vremelnice „

Când un stat vrea să stăpânească cele lui Dumnezeu e semnul limpede că începe statul totalitar. Dați Cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu.
Biserica este a lui Dumnezeu!”

”VREDNIC ESTE ACEST IERARH!”

Despre memoria imunitară

Posted in articole preluate, Despre vremea de acum, Informații despre vaccinuri, virusuri, plandemie on decembrie 2, 2021 by catalinmantea

Doamna dr. Cristina Cupșa prezinta tirpurile de raspuns imun care apar in urma infectiei cu virusul SARS-CoV-2 și memoria imunitară care rămâne după boală. In cazul infectiei naturale, chiar daca anticorpii scad, nu inseaman ca persoana respectivă rămâne fără protecție. Productia de anticorpi este un proces care consuma resurse in economa organismului. Daca amenintarea virala dispare (persoana nu mai vine in contact cu virusul), anticorpii scad in mod natural. Imunitatea celulară, exprimată de limfocitele T cu memorie, ramâne insa pe o perioada de 17-20 ani dupa boala. La o noua intalnire cu virusul, la persoana care a trecut prin boala naturala, apare o noua crestere a ttrului de anticorpi in sange, de cele mai multe ori, fara sa mai apara din nou simptomele bolii. Organismul recunoaste agresorul, reationeaza eficient prin cresterea titrului de anticorpi, astfel incat, de cele mai multe ori, persoana nu stie ca a venit din nou in contact cu virusul.
Sunt prezentate tipurile de teste de laborator care masoara anticorpii si separat testul care masoara imunitatea celulara.LBRY URLlbry://@AsociațiaMediciPentruConsimțământInforma